Am început să număr... Număr rar,
Coborâtor, şi-am început cu zece,
De ce atât? Chiar nu ştiu, n-am habar,
Dar ştiu că timpul trece, trece, trece...
Vroiam cândva să ştiu de ce trăiesc,
Să ştiu de toate şi să fac de toate,
Azi bat un drum şi nu-l mai rătăcesc,
El însuşi dându-mi legitimitate.
Nu cer dovezi şi nu mai ard în foc,
Şi nimănui nu-i spun ce e cu mine,
Doar Dumnezeu mi-a dat să am noroc,
Şi-n El mă-ncred când spun că va fi bine.
Când singur stau, aminte îmi aduc
De tot ce dat îmi e să se întâmple,
Şi doar pe dumul drept o mai apuc,
Simţind pistolul timpului în tâmple.
Acum aştept... Şi număr... Şi tot număr,
Şi timpul trece-n mare lui schimbare,
Ne bate tot mai hotărât pe umăr,
Să ştim că nu-i nimic din întâmplare.
luni, 5 decembrie 2011
marți, 22 noiembrie 2011
Ziua timpurilor noi
Pornesc prin viaţa iar, ca prima dată,
Mânat de dorul de-a ajunge sus,
Chiar dacă azi mi-e viaţa amputată,
Chiar dacă unii-mi spun că sunt distrus.
Pe frontul vieţii lupt şi duc o luptă
Cu timpul ce-l grăbesc spre a-mplini
Urcuşul pe o pantă prea abruptă
Spre culmea, ce-n lumini, ne va uni.
Un timp de zbateri, zbateri de pe urmă
Se vor să fie prag de netrecut,
Se vor să fie gheara care scurmă
În praful ce-a rămas a fi trecut.
O zi de foc, ştiută, va fi mâine,
O zi-nsemnată, semn că tu eşti tu,
Prin care drumul sorţii redevine
Într-un tipar ce-i şansă şi atu.
În rol real ne-nscriem printre-aceia
Ce simt că niciodată nu-i târziu,
Că-n viaţă chintesenţa e femeia,
Că sufletul, iubind, mereu e viu!
Mânat de dorul de-a ajunge sus,
Chiar dacă azi mi-e viaţa amputată,
Chiar dacă unii-mi spun că sunt distrus.
Pe frontul vieţii lupt şi duc o luptă
Cu timpul ce-l grăbesc spre a-mplini
Urcuşul pe o pantă prea abruptă
Spre culmea, ce-n lumini, ne va uni.
Un timp de zbateri, zbateri de pe urmă
Se vor să fie prag de netrecut,
Se vor să fie gheara care scurmă
În praful ce-a rămas a fi trecut.
O zi de foc, ştiută, va fi mâine,
O zi-nsemnată, semn că tu eşti tu,
Prin care drumul sorţii redevine
Într-un tipar ce-i şansă şi atu.
În rol real ne-nscriem printre-aceia
Ce simt că niciodată nu-i târziu,
Că-n viaţă chintesenţa e femeia,
Că sufletul, iubind, mereu e viu!
duminică, 30 octombrie 2011
La rând spre fericire
Ţii minte cum priveam tăcuţi la stele,
În nopţile când vântul era mut
Şi desluşeam un drum ce, printre ele,
Ne-a spus că fost-am noi şi în trecut?
Când te prindeam, privindu-te, de mână
Şi-n suflet mă prindeai să mă păstrezi,
Tu, a dorinţei veşnice, stăpână,
Ce nu vroiai frumoasă să te crezi?
Ţii minte cum priveam spre miazănoapte
Când mă-ntrebai de unde am venit,
De ce ne ştim şi-n vorbe şi în fapte
Ca cei ce-am fi ce-ntâii s-au iubit?
Când mă prindeai, în zori de zi, în braţe
Ca să-mi şopteşti că sunt mereu dator
Să nu mă tem de cei ce vor s-agaţe
Pe chipul tău un văl înşelător?
Ţii minte cum ne-am dus acasă-n munte,
În ziua-n care palele de foc
Jucau de-asupra crestelor cărunte,
Dând vestea zilei tale de soroc?
Când m-ai născut, prin tine, încă-odată
Să pot trăi şi printre muritori,
Ca să-mi redai puterea de-a fi tată
Al celor ce-s mereu învingători?
E rândul tău acum la fericire,
După atâţia ani de aşteptat,
După atâtea morţi spre nemurire,
După dureri de dor ce-ai îndurat.
Şi-n noaptea-n care-ţi vei aduce-aminte
Că ai menirea mamei ce ai fost,
Vom fi Lumina şi, că şi-nainte,
Acestori timpuri le vom da un rost.
În nopţile când vântul era mut
Şi desluşeam un drum ce, printre ele,
Ne-a spus că fost-am noi şi în trecut?
Când te prindeam, privindu-te, de mână
Şi-n suflet mă prindeai să mă păstrezi,
Tu, a dorinţei veşnice, stăpână,
Ce nu vroiai frumoasă să te crezi?
Ţii minte cum priveam spre miazănoapte
Când mă-ntrebai de unde am venit,
De ce ne ştim şi-n vorbe şi în fapte
Ca cei ce-am fi ce-ntâii s-au iubit?
Când mă prindeai, în zori de zi, în braţe
Ca să-mi şopteşti că sunt mereu dator
Să nu mă tem de cei ce vor s-agaţe
Pe chipul tău un văl înşelător?
Ţii minte cum ne-am dus acasă-n munte,
În ziua-n care palele de foc
Jucau de-asupra crestelor cărunte,
Dând vestea zilei tale de soroc?
Când m-ai născut, prin tine, încă-odată
Să pot trăi şi printre muritori,
Ca să-mi redai puterea de-a fi tată
Al celor ce-s mereu învingători?
E rândul tău acum la fericire,
După atâţia ani de aşteptat,
După atâtea morţi spre nemurire,
După dureri de dor ce-ai îndurat.
Şi-n noaptea-n care-ţi vei aduce-aminte
Că ai menirea mamei ce ai fost,
Vom fi Lumina şi, că şi-nainte,
Acestori timpuri le vom da un rost.
joi, 13 octombrie 2011
Anotimpuri peste timpuri
Cu fiecare anotimp, ce-l simt că trece
Simt viaţa care curge, spre un rost,
Şi sunt convins, deşi mă vreau mai rece,
Voind să cred că fericit am fost.
Prieten îmi e vântul ce, cu suflet,
Mă mângâie şi-mi dă, în taină, veste,
Că orişicât aş sta, tăcând, să cuget,
Nu pot să fug de-a vieţilor poveste.
Din iarna ce-a trecut, parcă demente,
La poartă-mi bat neşterse amintiri,
Rupându-mă de gânduri decadente,
Redându-mi dreptul unei mari iubiri.
Regenerării vieţii-i dă avântul
Aceasta toamnă-atât de-ntârziată,
Dându-mi puteri de-a-mi ţine legământul
De-a pierde în uitări ce-a fost odată.
Şi, orice-aş spune eu, în primavară,
Când mugurii se vor ascunde-n flori,
Se va-nvoi-ntrupat a treia oară
Un semn ce-l poartă marii-nvingători.
Simt viaţa care curge, spre un rost,
Şi sunt convins, deşi mă vreau mai rece,
Voind să cred că fericit am fost.
Prieten îmi e vântul ce, cu suflet,
Mă mângâie şi-mi dă, în taină, veste,
Că orişicât aş sta, tăcând, să cuget,
Nu pot să fug de-a vieţilor poveste.
Din iarna ce-a trecut, parcă demente,
La poartă-mi bat neşterse amintiri,
Rupându-mă de gânduri decadente,
Redându-mi dreptul unei mari iubiri.
Regenerării vieţii-i dă avântul
Aceasta toamnă-atât de-ntârziată,
Dându-mi puteri de-a-mi ţine legământul
De-a pierde în uitări ce-a fost odată.
Şi, orice-aş spune eu, în primavară,
Când mugurii se vor ascunde-n flori,
Se va-nvoi-ntrupat a treia oară
Un semn ce-l poartă marii-nvingători.
miercuri, 14 septembrie 2011
Căutător în căutare
Te-am căutat mereu şi te tot caut,
Şi-am căutat prin lumi să te găsesc,
Dezordonat cumva, cumva precaut,
Înspre Pământ să nu mă rătăcesc.
Prin nori de foc şi stele căzătoare
Am tot urcat şi-am coborât mereu
Şi, ca un flutur, poposind pe-o floare
M-am pregătit să-nfrunt ce e mai greu.
Ştiam că-mi vei veni la ceas de seară,
Ţinută-n drum de-al pragului motiv,
Să-mi faci, prin iarnă, vad spre primăvară,
Pe a iubi rostindu-l substantiv.
În nebunia vremurilor noastre
Am fost răniţi de-al umbrelor decor
Şi-am căutat lumina unor astre
Ce date nu-s privirii tuturor.
Şi te tot caut, încă tot te caut
Şi-ţi caut paşii-nfloritori, în ger,
Nestăvilit, deşi-ntr-un fel precaut,
Dar regăsirea ta mereu o cer.
Şi-am căutat prin lumi să te găsesc,
Dezordonat cumva, cumva precaut,
Înspre Pământ să nu mă rătăcesc.
Prin nori de foc şi stele căzătoare
Am tot urcat şi-am coborât mereu
Şi, ca un flutur, poposind pe-o floare
M-am pregătit să-nfrunt ce e mai greu.
Ştiam că-mi vei veni la ceas de seară,
Ţinută-n drum de-al pragului motiv,
Să-mi faci, prin iarnă, vad spre primăvară,
Pe a iubi rostindu-l substantiv.
În nebunia vremurilor noastre
Am fost răniţi de-al umbrelor decor
Şi-am căutat lumina unor astre
Ce date nu-s privirii tuturor.
Şi te tot caut, încă tot te caut
Şi-ţi caut paşii-nfloritori, în ger,
Nestăvilit, deşi-ntr-un fel precaut,
Dar regăsirea ta mereu o cer.
joi, 11 august 2011
Drum spre vremea împlinirii
Te caut şi te caut,
În miezul zilei, vara,
Şi merg fără să-mi pese
Iar când va fi să vină
Ştiindu-ţi ţie drumul
mereu privesc spre tine,
Aştept să-ţi simt venirea,aştept să fii venind,
E vremea împliniriişi ştiu că va fi bine,
Se văd pe ceruri torţeşi altele se-aprind.
În miezul zilei, vara,
mă văd păşind în toamnă,
Privindu-ţi ochii, tainic,ştiind că e firesc
Să spun fără de teamăcă-mi eşti de-a pururi Doamnă,
Şi că de-atâta vremeumblam să te găsesc.
Şi merg fără să-mi pese
că vântul se-nteţeşte,
Că ploaia îmi umbreşteprivirea către cer,
Alerg venind spre tine,nimic nu mă opreşte
Să mă renasc prin tineuitînd de-al iernii ger.
Iar când va fi să vină
a iernii noapte lungă,
Vom fi în casa noastră,uitând să-mbătrânim,
Din tot ce-i rău prin lumela noi n-o să ajungă,
Căci dat ne e destinulde-a şti să-l împlinim.
Ştiindu-ţi ţie drumul
îmi caut eu o cale
Să-ţi pot ieşi-nainte,să nu mă rătăcesc,
E timpul împliniriidorinţei vieţii tale,
Şi fiindu-mi lângă mine,şi eu mă împlinesc.
luni, 2 mai 2011
Iarăşi, pe drum...
Dă-mi mâna, haide, să aprindem focul,
O iarna grea se lasă pe Pământ,
Vreau să-ţi arăt cum unii-şi pierd norocul
Crezând că ştiu ce-i sfânt şi ce nu-i sfânt.
Şi hai, în taină, neştiuţi de nimeni
Să facem drum prin jerba de lumini
Când cei ce cred ca sfinţii n-au fost oameni
Ne pregătesc coroanele de spini.
Să facem paşii mari, fără de temeri,
Ca să putem să trecem peste punţi
În ziua neştiută-a marii treceri
Ce fi-va ziua marii noastre nunţi.
Iar mâine-în zori, când pare-a fi-ntuneric,
Ai să-nţelegi ce drumuri ţi-am deschis,
Ţie, cea care, ştii că prea vremelnic
S-a rătăcit în drum spre paradis.
Dă-mi mâna, haide, mai uşor e-n doi
Aceeaşi cruce o avem de dus,
Către acelaşi loc ce-i pentru noi,
Acolo unde nimeni nu-i supus.
E timpul să aprindem iarăşi focul
Ce mii de ani în vetre-a ars mocnit,
Să-mi fii din nou, să-mi prevesteşti norocul,
Să-ţi fiu mereu ceea ce-ţi e sortit.
O iarna grea se lasă pe Pământ,
Vreau să-ţi arăt cum unii-şi pierd norocul
Crezând că ştiu ce-i sfânt şi ce nu-i sfânt.
Şi hai, în taină, neştiuţi de nimeni
Să facem drum prin jerba de lumini
Când cei ce cred ca sfinţii n-au fost oameni
Ne pregătesc coroanele de spini.
Să facem paşii mari, fără de temeri,
Ca să putem să trecem peste punţi
În ziua neştiută-a marii treceri
Ce fi-va ziua marii noastre nunţi.
Iar mâine-în zori, când pare-a fi-ntuneric,
Ai să-nţelegi ce drumuri ţi-am deschis,
Ţie, cea care, ştii că prea vremelnic
S-a rătăcit în drum spre paradis.
Dă-mi mâna, haide, mai uşor e-n doi
Aceeaşi cruce o avem de dus,
Către acelaşi loc ce-i pentru noi,
Acolo unde nimeni nu-i supus.
E timpul să aprindem iarăşi focul
Ce mii de ani în vetre-a ars mocnit,
Să-mi fii din nou, să-mi prevesteşti norocul,
Să-ţi fiu mereu ceea ce-ţi e sortit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)